| Editura Global Info / Literatură |
Mihai Eminescu
Iambul
De mult mă lupt cătând în vers măsura,
Ce plină e ca toamna mierea-n faguri,
Ca s-o aştern frumos în lungi şiraguri,
Ce fără piedeci trec sunând cezura.
Ce aspru mişcă pânza de la steaguri,
Trezind în suflet patima şi ura —
Dar iar cu dulce glas îţi umple gura
Atunci când Amor timid trece praguri!
De l-am aflat la noi a spune n-o pot;
De poţi s-auzi în el al undei şopot,
De e al lui cu drept acest preambul —
Aceste toate singur nu le judec...
Dar versul cel mai plin, mai blând şi pudic,
Puternic iar — de-o vrea — e pururi iambul.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
