Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Mihai Eminescu

    Junii corupţi

    La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite,
    Şi ca să vă ard fierea, o, spirite-ameţite,
    Blestemul îl invoc;
    Blestemul mizantropic, cu vânăta lui gheară,
    Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară
    Cu fierul ars în foc.

    Deşi ştiu c-a mea liră d-a surda o să bată
    În preajma minţii voastre de patimi îmbătată,
    De-al patimilor dor;
    În preajma minţii voastre ucisă de orgie,
    Şi putredă de spasmuri, şi arsă de beţie,
    Şi seacă de amor.

    O, fiarbă-vă mânia în vinele stocite,
    În ochii stinşi de moarte, pe frunţi învineţite
    De sânge putrezit;
    Că-n veci nu se va teme Profetul vre odată
    De braţele slăbite, puterea leşinată
    A junelui cănit.

    Ce am de-alege oare în seaca-vă fiinţă?
    Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără să-mi minţă,
    O, oameni morţi de vii!
    Să vă admir curajul în vinure vărsate,
    În sticle sfărâmate, hurii neruşinate
    Ce chiuie-n orgii?

    Vă văd lungiţi pe patul juneţii ce-aţi spurcat-o,
    Suflând din gură boala vieţii ce-aţi urmat-o,
    Şi arşi pân-în rărunchi;
    Sau bestiilor care pe azi îl ţin în fiară,
    Cum linguşiţi privirea cea stearpă şi amară,
    Cum cădeţi în genunchi!

    Sculaţi-vă!… căci anii trecutului se-nşiră,
    În şiruri triumfale stindardul îl resfiră,
    Căci Roma a-nviat;
    Din nou prin glorii calcă, cu faţa înzeită,
    Cu faclele nestinse, puterea-i împietrită,
    Poporul împărat.

    Sculaţi-vă!… căci tromba de moarte purtătoare
    Cu glasul ei lugubru răcneşte la popoare
    Ca leul speriat;
    Tot ce respiră-i liber, a tuturor e lumea,
    Dreptatea, libertatea nu sunt numai un nume,
    Ci-aievea s-a serbat.

    Încingeţi-vă spada la danţul cel de moarte,
    Aci vă poarte vântul, cum ştie să vă poarte
    A ţopăi în joc!
    Aci vă duceţi valuri în mii batalioane,
    Cum în păduri aprinse, mânat în uragane,
    Diluviul de foc.

    Vedeţi cum urna crapă, cenuşa reinvie,
    Cum murmură trecutul cu glas de bătălie
    Poporului roman;
    Cum umbrele se-mbracă în zale ferecate,
    Şi frunţile cărunte le nalţă de departe
    Un Cezar, un Traian.

    Cad putredele tronuri în marea de urgie,
    Se sfarmă de odată cu lanţul de sclavie
    Şi sceptrele de fier;
    În două părţi infernul portalele-şi deschide,
    Spre-a încăpea cu mia răsufletele hâde
    Tiranilor ce pier!

    În darn răsună vocea-mi de eco repeţită,
    Vă zguduie arama urechea amorţită
    Şi simtul leşinat;
    Virtutea despletită şi patria-ne zeie
    Nu pot ca să aprinză o singură scânteie
    În sufletu-ngheţat.

    Şi singur stau şi caut, ca uliul care cată
    În inima junimii de viaţa-i dezbrăcată
    Un stârv spre-a-l sfâşia;
    Ca pasărea de zboru-i din ceruri dizmeţită,
    Ca muntele ce-n frunte-i de nouri încreţită
    Un trăsnet ar purta.

    Dar cel puţin nu spuneţi că aveţi simţiminte,
    Că-n veci nu se îmbracă în veştede veştminte
    Misteriul cel sânt;
    Căci vorba voastră sună ca plâns la cununie,
    Ca cobea ce îngână un cînt de veselie,
    Ca râsul la mormânt.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA