Mihai Eminescu

Zboar-al nopţii negru flutur

Zboar-al nopţii negru flutur
Cu-a lui aripi ostenite,
Pe când crengile se scutur
Pe cărări înţelenite.

Iară bolta cea senină
Printre ramuri, printre frunză,
Aruncând dungi de lumină
Cearcă tainic să pătrunză.

Prin a ramurilor mreajă,
Sună jalnic în urechi
Cântec dulce ca de vrajă,
De sub teiul nalt şi vechi.

Iară sunetele sfinte
Mişcă jalnic al tău piept:
Nu mai cugeţi înainte,
Nici nu cauţi îndărăpt,

Ci asculţi de păsărele
Ciripind în verde crâng,
Cum de-amoru-ne-ntre ele
Sfătuindu-se ne plâng.