Mihail Zamfirescu

Adesea singur stând în veghere

Adesea singur stând în veghere,
O suvenire d'un cer senin,
În recea nopte şi în tăcere,
M'adorme lin;

Şi'n legănarea ei de mistere,
C'o melodie fără suspin,
Orice disgraţii şi displăcere
Nu mai revin!

Cât e de dulce astă visare,
Care me face fără 'ncetare
Surîzător!

Dar vîntul suflă printre ruine,
Şi visul sboră, lăsând în mine
Tristul meu dor!

1861