Editura Global Info / Literatură

Octavian Goga

Cântăreţilor de la oraş

Voi n-aveţi flori, nici cântece, nici fluturi,
Căci soarele în ţara voastră moare;
Voi în zadar cerşiţi acolo-n umbră
Din cerul sfânt o rază să coboare.
E frig la voi, şi-i moartă strălucirea
Cetăţilor cu turnul de aramă,
Bieţi cântăreţi cu aripile frânte,
În alte zări cuvântul meu vă cheamă...

Veniţi, veniţi să-ngenunchem cu toţii:
Pământul negru-i vechiul nostru tată;
La sânul lui să râdem şi să plângem,
Cu sufletul şi inima curată.
Să fim copiii iscusiţi ai firii,
Să învăţăm din sfânta ei cântare,
Să furişăm în mintea noastră picuri
Din înţeleapta firii îndrumare.

Veniţi, veniţi în ceasul dimineţii,
Când, sub clipirea bolţii-mbujorate,
Sărbătoreşte-al învierii praznic
Biserica de frunze-nrourate.
Când umbre mor şi scapără lumina
Din negură zburând biruitoare,
Veniţi, veniţi, să cad-asupra noastră
Hirotonirea razelor de soare.

Să ne-nfrăţim cu zvonul şi viaţa
Ce saltă-n zori când se porneşte plugul,
S-adăpostim în suflete mândria
Livezilor ce-şi mlădie belşugul.
Iar când amurgu-n haina lui cernită
Cărunţii brazi începe să-nvestmânte,
Noi să privim luceafărul din zare,
Şi-atunci să zicem strunelor să cânte...

Din freamătul dumbrăvii-nlăcrimate,
Din argintatul tort al lunii pline,
Din şopotul izvoarelor de munte
Să împletim noi cântece senine.
Iar trăsnetul, ce înfioară bolta
Când fulgere potrivnice se-ncaier',
Şi mugetul înfricoşat al apei
Să ferece al strunei noastre vaier.

Să piară umbra zidurilor negre,
Ce-ntunecă o melodie sfântă,
Curatul chip al farmecelor firii
Să scânteie când glasul nost' cuvântă.
Căci dumnezeul neamurilor toate,
Sub strălucirea mândrei bolţi albastre,
În codrii verzi şi-n negrele ogoare
A semănat nădejdea vieţii noastre...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA