Octavian Goga

Eu stau la mal...

Corabia din lanţuri desfăcută
Îşi mişcă-ncet scheletele trudite,
Cu ea te duci spre lumi nebănuite,
Femeie, tu, pe veci necunoscută.

Abia în zborul ultimei clipite
Te văd — de-acuma pururi nevăzută —
Şi totuşi simt o jale neştiută
Când zarea albă-n purpură te-nghite.

Eu stau la mal, şi golul ne desparte...
Mă uit în larg cât ochii pot să vadă
Cum mi te pierzi departe... mai departe...

O taină simt că m-a legat de locul
Unde-am rămas nedumeririi pradă...
Pesemne-acuma mi-a murit norocul...