Editura Global Info / Literatură

Octavian Goga

Pribeag străin

Mi-aduc aminte — într-o zi de vară,
Oraşul prins în vechea-i alergare,
Ca scormonit de-o nevăzută gheară,
Vuia-mprejur şi-n clocotul din zare
Îşi prăvălea statornica strigare
Lung chiotind plămâna lui murdară,
Atunci sub ploaia arşiţei de soare,
Ce trimetea ucigătoare suliţi,

În zgomotul de guri asurzitoare,
Eu te-am văzut la colţul unei uliţi,
Vâslaş trudit prin goana nentreruptă,
Răzleţ purtându-ţi jalba călătoare,
Rătăcitor ţăran cu faţa suptă,

În strălucirea razelor de-amiază,
Ce luminau sfiala ta stângace,
Prin strigătul agenţilor de pază,
Tu, strecurându-ţi teama şi amarul,
Cu cele două blânde dobitoace
Neştiutor înaintai în cale...
În drumul greu părea că plânge carul
Din bietele încheieturi uscate,
Părea că boii prinşi de aceeaşi jale,
În ochii umezi, dătători de pace,
Subt arcuirea frunţilor plecate
Răsfrâng icoana sărăciei tale.

Atât de singur, fără de povaţă,
Erai, sărmane suflet de la ţară,
În nenţelesul haos de viaţă,
Că-n ziua asta jalnică de vară,
Durerea mea te-a priceput mai bine,
A priceput că-n veşnică frăţie
Noi aşteptăm aceeaşi vijelie,
Străin pribeag şi frate bun cu mine.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA