Octavian Goga

Revedere

Un cântec legănat odată
De sfânta-ntindere albastră
În noaptea mută,-nfiorată –
Aşa a fost iubirea noastră...

Noi ne duceam pierduţi de mână
Şi ne-mpleteam din visuri salbă,
Şi noaptea ne era stăpână.
Şi mărturie – luna albă.

Din ale inimilor şoapte
A prins un cânt înfiripare,
Şi l-am cântat atunci în noapte,
Păşind alături pe cărare...

Dar, vezi, zoritul dimineţii
Ne-a duşmănit pe noi, sărmanii,
S-au dus în lume cântăreţii,
Şi nu s-au mai văzut cu anii.

Drumeţe firi nemângâiete,
Străbatem azi aceleaşi lunci –
Ne-ntreabă florile şirete:
„Mai ştiţi voi cântecul de-atunci?”

Pe noi un dor ascuns ne sapă
Şi-nfioraţi noi ne gândim
La morţii care ies din groapă
Şi rătăcesc prin ţintirim...