Octavian Goga

Tristia

Tristeţea mea, adâncă mare,
Fără de margini, fără fund,
În largul ei fără hotare
Atâtea vifore s-ascund...

Tristeţea, zestre de-o viaţă,
M-a petrecut de obicei,
Tăcută peşteră de gheaţă,
Atât de frig e-n umbra ei...

Tristeţea ce zâmbeşte mută
Din ochii mei când ne-ntâlnim,
Cu taina ei nepricepută
Mă cheamă azi în ţintirim...