Editura Global Info / Literatură

Octavian Goga

Voi veniţi cu mine...

Voi veniţi cu mine, oaste nevăzută,
Moşii şi strămoşii mei din zile moarte,
Grăitoarea voastră îndrumare mută
În vârtejul lumii căile-mi împarte.
De demult, din ceaţa vremii înnoptate,
Eu aud un cântec călător cum vine,
Ca un clopot tainic inima mea bate,
Din adânc vă cheamă să veniţi cu mine.

Eu vă port în suflet, plămădiţi în sânge,
Şi din vina voastră mi-e zidit păcatul,
Glasul vostru geme jalea mea când plânge...
— Eu din plâns de veacuri mi-am topit oftatul...
Întărită-n drumu-i, de la voi învaţă
Ura mea să ardă, mâna să se-nchine:
Aţi murit cu toţii ca să-mi daţi o viaţă,
Morţi fără de moarte, voi veniţi cu mine.

Din amurgul umed când se face sară,
Sufletul vă simte cum îi treceţi pragul,
Ca-ntr-o casă mică, albă, de la ţară,
Eu vă văd alături, mi-e mai mare dragul...
Sunteţi fără număr, popi cu bărbi cărunte
Cu lumina scrisă-n frunţile senine,
Cercetaşi de codri şi păstori de munte,
Ceată nesfârşită, voi veniţi cu mine.

La soborul vostru mintea mea culege
Taine din zapise, rosturi din hrisoave,
Mi se plâng ciobanii de călcări de lege,
Şi-mi suspină-n noapte rugă de ceasloave.
Ca o cenuşotcă mintea mea ascultă
Cum frânturi de veacuri strigă din ruine,
Prinde-abia un picur din vâltoarea multă
Şi se-nchină vouă, că veniţi cu mine.

Eu din oastea mare nu-s decât solia.
Ucenic cucernic vă vestesc cuvântul,
Nu-s decât un fulger smuls din vijelia
Ce-a închis la sânu-i milostiv pământul.
Rămâneţi la mine voi întotdeauna,
Înfrăţiţi cu focul sângelui din vine,
Căci se stinge glasul şi se frânge struna
Când în goana vieţii nu-ţi mai fi cu mine...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA