Panait Cerna

Cântec de noapte

Repezind în ramuri
Lacrime şirag,
Tainic trece vântul
Prin păduri de fag.

Falnic freamăt vine
Pe înalte căi,
Creşte, se revarsă
Până-n fund de văi:

Pare că e glasul
Unui vechi profet,
Din a vremii umbră
Izvorând încet.

În puterea nopţii,
Fulgere, sclipesc
Şi-mi descoper vârfuri
Care se clătesc.

Nevăzut, în umbră,
Plânge Jiul, greu:
Pare că răspunde
Sufletului meu.

Vântule, copile,
Codrii ce-i trudeşti?
Ce-mi tot spui de jale
Şi-mi tot proroceşti?

Dă mai bine aripi
Dorului pribeag,
Să usuce plânsul
Mândrelor din prag!

Fulgere, voinice,
Ce-mi tresari din greu?
Ce mi-arăţi cărarea,
Ca s-o pierd mereu?

Vin mai bine-odătă
Lin, nemărginit,
Şi-mi aşterne drumul
Dorului grăbit!

Colo, -n văi, e-o casă
Albă ca de nea:
În pervazul uşii
Stă iubita mea.

Îşi trimite-n noapte
Sufletul trudit —
Chipul în lumină
Pare zugrăvit.

Convorbiri literare, XLI, nr. 11, noiembrie 1907