Panait Cerna

De-aş avea eu coiful din poveste

De-aş avea eu coiful din poveste,
Să colind prin lume nezărit,
M-aş opri la voi fără de veste,
Să citesc în sufletu-ţi iubit.

De-oi simţi că alte rândunele
Ocolesc acuma casa ta,
Că la geamul tău bat alte stele
Şi-al tău suflet prinde a uita,

Neştiut m-aş pierde iar în lume,
Făr' să blestem, fără să mă plâng,
Ca-ntr-o deznădejde fără nume
Dorul meu de tine să mi-l stâng.

Dară, de torci la vechiul vis, statornic,
De citeşti în lacrămi slova mea,
Braţele de le-ai întinde dornic
Şi pe nume tu de m-ai chema ─

În iatacul tău, în clipe dese,
Flori şi flăcări s-ar înfiora,
Dezmierdări şi şoapte nenţelese
Părul tâmplei ţi l-ar tremura;

Coiful mi l-aş smulge cu grăbire
Ş-o poveste nouă s-ar urzi ─
Îngerul tău paznic cu uimire
Ochii tineri şi-ar acoperi.

Flacăra, IV, nr. 910, 20 decembrie 1914