Panait Cerna

De pe ţărm

Privesc în ochii tăi, femeie,
Şi vreau să uit duiosul cânt:
Iubirea este o scânteie
Rătăcitoare pe pământ.

Ai fost amanta care-nşeală
Şi totuşi eu te iert, Mihlar,
Căci mângâierea ta regală
Preschimbă sufletu-n altar...

În prima zi de-nfiorare
Privim estatic de pe mal
La tinereţea lunei care
S-a smuls ca Venera din val.

Aievea alţii-n clipele-aste
Văd poate-n stinse depărtări
Cum crainicul iubirii caste
Apune solitar pe mări.

Un singur gând mă-nfiorează
Sub blânda stelelor risipă!
Iubirea care-ncarcerează
O vecinicie într-o clipă.

Ca luna nopţilor senine
A pribegit mângâietoare
Şi dacă se aprinde-n mine
E semn că-n alte inimi moare!

Revista modernă, I, nr. 14, 21 mai 1901