Editura Global Info / Literatură

Petre Ispirescu

Luna şi cîinii

În noaptea negurată a unei ierni geroase,
La noi cum se găsesc,
La Lună-ncep să latre potăi jegodioase
Ce-n veci chelălăiesc.
„De ce, o javră zice, acel ghem mic prin ceaţă
Aleargă, de se-nhaţă
De noi?” „De ce, alta răspunde,
Pe hoţi călăuzeşte, şi-n umbră el ascunde
P-acei tîlhari ce supăr ai noştri domni, şi pace
Nicicum nu dă el nouă?” „Noi alt n-avem ce-i face
Grăi înc-o potaie, decît în zi şi-n seară,
Lătrînd mereu să-l facem de rîs şi de ocară.”
Cu cît mai mult lătrau,
Cu-atît se-nverşunau.
Cu-ncetul însă ceaţa încet se risipeşte
Iar Luna şi mai falnic pe ceruri străluceşte.
Să fi văzut acuma latrări şi chilomane
Şi urlete duşmane;
Încît megieşia vrun foc că este crede.
Vecinii dau ocoluri; nimic însă nu vede.
Atunci spre-a lor odihnă, cu ce pot sar armaţi
Şi vor cu dinadinsul s-omoare-ăi cîini turbaţi.
Dar la lumina dulce ce Luna răspîndeşte
Jevroşii buni de gură
Cu ochii lor văzură
Ce li se pregăteşte.
La fugă o luară
De blănile-şi scăpară.
Şi totuşi mereu latră la Lună-aste potăi,
Sau căţelandri fie, ori nişte mari dulăi.
Pe Merit Calomnia nu poate să mînjească;
Şi Răul, El nu cată cu rău să răsplătească.

"Pilde şi ghicitori".

TE-AR MAI PUTEA INTERESA