Ştefan Octavian Iosif

Cîntece

Singurel ca un haiduc,
În surghiun ca norul,
Cată mîine să mă duc
Şi să-mi las odorul.

Mîine plec în zori de zi...
Însă pînă mîine,
Vino mai aproape, — zi
Doina mea, stăpîne!

Doina cu păstorul, cînd
Prăpădise turma
Şi se duce tot cîntînd
Ca să-şi piardă urma...

Nu mai sunt pe luncă flori,
Văile-s deşarte,
Ţipă cîrduri de cocori
Pribegind departe!

Şi văzduhul s-a-nnorat,
Ninge sus la munte —
Trec pe vale, la iernat,
Turmele mărunte...

Plîng tilingi, tălăngi răspund,
Soarele apune, —
Glas de bucium sună-n fund
Ca o rugăciune...

Boii stau în jug supuşi,
Gata de plecare;
Necăjiţii cărăuşi
Merg pe lîngă care...

„Hăis şi cea!” — gem sub poveri
Carele greoaie;
Ieri ca azi, şi azi ca ieri;
Frig, şi vînt, şi ploaie...

Drumul e glodos şi greu,
Negura se lasă:
— „Ştie bunul Dumnezeu
De-om ajunge-acasă!...”

Dragă codrule, te las...
Plec pe căi străine...
Chezăşie mi-a rămas
Inima la tine.

Tu m-ai învăţat să cînt
Din copilărie,
Şi de-atunci n-am pe pămînt
Altă bucurie!...

Bate vînt din răsărit,
Veste neagră mi-a venit
Că la temniţă-n Bălgrad
Sunt trei fraţi de spînzurat...

(Cîntec vechi)

Stau la Bălgrad trei fîrtaţi,
Stau în închisoare :
Mîine-n zori sunt aşteptaţi
De spînzurătoare...

— Domnule, măria-ta,
Cel dintîi oftează,
Bun ai fi de-ai aştepta
Pînă mîini de-amează...

Pînă maica mi-o veni,
Nu mă du la moarte,
Că de-acas-abia porni
Şi-i bătrînă foarte!

— Domnule, măria-ta,
Zice altul iară.
Bun ai fi de-ai aştepta
Pînă mîini pe sară...

Am nevastă, copilaş;
Lung e drumul foarte;
Pînă intră în oraş
Nu mă du la moarte!...

Cel din urmă-i asculta,
Împăcat cu toate;
— Domnule, măria-ta
Iartă-i, de se poate!

Ci de mine nu-ntreba:
Mie mi-e totuna.
Mai vedea-voi mîini ori ba
Soarele şi luna!...

N-o să-mi plîngă la mormînt
Maica ori nevasta
Că străin am fost şi sunt
Eu pe lumea asta!

Numai cu o fată-n sat
M-am iubit o vară, —
Dar şi-aceea m-a lăsat
Şi mi-o măritară...