Ştefan Octavian Iosif

Farniente

Pe luncă sună coasa; jos, pe vale,
Copii fac larmă, rîd, se iau la trîntă:
Pe creangă vesel un florinte-mi cîntă...
Ce dulce-i glasul ciripirii sale!

Din popuşoi un iepur sare-n cale:
Seninul zilei oare nu-l încîntă?
Un foşnet lin de frunze-l înspăimîntă
Şi fuge — parcă cerul se prăvale!...

Albine fierb; lăcuste, greieri saltă;
Ţînţari se bat; fug fluturi albi departe...
Bondarul singur zice ca din carte...

Eu însă zac pierdut în iarba-naltă,
Privind, cu ochii beţi de poezie,
A cerului albastră-mpărăţie!