Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Ştefan Octavian Iosif

    Gorunul lui Horia

    Străjer străvechi şi plin de bărbăţie,
    Gorunul uriaş spre ceruri cată...
    La umbra lui, pe-o noapte-ntunecată,
    Trei căpitani şi-au fost jurat frăţie.

    Ei s-au legat cu inima curată
    Să-şi mîntuiască neamul de robie.
    Luptară dîrji, dar, prinşi prin viclenie,
    S-au săvîrşit — martiri-eroi — pe roată.

    Trecură ani... Cumplit ofta iobagul,
    În lanţuri şi mai crunte ca-nainte,
    Îngenuncheat de cei atotputernici,

    Cînd, iată, tînăr crai ridică steagul...
    Şi sub gorun aceleaşi jurăminte
    Răsună : „Moarte domnilor nemernici!”.

    *

    Dar n-au vrut cei de sus să-l înţeleagă
    Şi, după mari izbînzi şi zile-amare,
    Într-o colibă, făr-o lumînare,
    S-a stins, pustie, viaţa lui pribeagă.

    Îl îngropară sub gorunul mare,
    La umbra-i, ce-i fusese-aşa de dragă,
    Pe cînd ai lui umplură lumea-ntreagă
    Cu-al doinei vaier fără de-alinare.

    Bătut de ploi, de nopţi vijelioase,
    Cercînd zadarnic pe urmaşi să-i cheme
    La luptă nouă, stăruie şi azi

    Gorunul falnic, neînfrînt1 de vreme,
    Ci trist îşi pleacă crengile-i stufoase,
    Umbrind mormîntul marelui viteaz.

    *

    Ce-nseamnă însă-a cerului mînie?
    Ce-nseamnă norii vajnici de s-adună?
    Gorunul azi mai greu din ramuri sună,
    Parc-ar voi eroul să-şi învie!

    În hohote de plîns ar vrea să-i spună
    C-ai lui uitară drept şi datorie;
    El cere-un semn din ceruri, să-i îmbie
    La luptă sfînt, ca în vremea bună...

    Şi iacă! Trăsnet zguduie gorunul
    Şi val de crengi acopere mormîntul,
    În care mîndrul crai îşi doarme somnul...

    Ci toţi stau muţi şi n-a-nţeles nici unul:
    Zadarnic Domnul şi-a rostit cuvîntul,
    Căci au pierdut credinţa lor în Domnul!

    Note

    1. În Poezii (1908), greşeală de tipar: nefrînt.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA