| Editura Global Info / Literatură |
Ştefan Octavian Iosif
Harpistul
Wer nie sein Brot in Tränen ass...1
GOETHE
Răsare vechiul soare iarăşi
Şi trebuie să-mi părăsesc
Din nou acuma adăpostul,
Să-mi cat pe ziua de-astăzi rostul —
Vai, cine ştie de-l găsesc!
Pe uliţi, umbre zgribulite,
Ici-colo, tot mai des răsar —
Chemaţi de strigătul vieţii,
Grăbiţi, prin ceaţa dimineţii,
Trec oamenii la muncă iar.
Cu pasul hotărît aleargă
Ici un copil, ici un bărbat —
Sunt veseli; unii rîd sau cîntă,
Căci fiecare are-o ţîntă
Şi-un vis de care e purtat.
Se duc, şi trist le cat în urmă
În colţ de stradă cum dispar —
Orice noroc, orice plăcere
Mi-ascund o tainică durere
Şi-aduc în ochii-mi lacrimi, iar!
Mă simt aşa, pe zi ce merge,
Tot mai pierdut, tot mai străin,
Ş-ades m-ademeneşte gîndul
Să-mi fac pe lumea asta rîndul,
Că sînt sătul de dor şi chin...
Dar totuşi nu mă-ndur de moarte
Cînd glasul ei misterios
Mă cheamă blînd şi mă-nfioară
Şi-n toate cîte mă-mpresoară
Resimt un farmec dureros.
Că nu ştiu, ah! cît eşti de dulce,
Viaţă, cei ce-o zi n-au fost
Daţi frigurilor foamei pradă
Şi nici n-au tremurat pe stradă
O noapte fără adăpost!
Nici cei ce n-au purtat blestemul
Iubirei fără de noroc,
Cei ce uitaţi de lumea întreagă,
Orfani de-orice fiinţă dragă,
N-au rătăcit din loc în loc...
Note
1. Cine nu şi-a mîncat niciodată pîinea udată cu lacrimi... (germ.)
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
