Ştefan Octavian Iosif

Isus

Veghează-n colţ a candelei lumină,
Învăluind icoana-n raze pale:
Isus, copil, la sînul maicei sale;
Păstori se miră, magi i se închină.

Un zîmbet liniştit, blînd, fără vină,
Şi totuşi nu ştiu ce ascunsă jale,
Ce presimţiri de chinuri ideale
Umbresc în taină faţa lui divină.

Ştiai de-atunci, Isuse, tu c-odată,
Iubind prea mult pe oameni, drept răsplată,
Vei îndura batjocura şi-amarul,

Şi-ncununat cu spini, urcînd Calvarul
Pe umăr crucea singuri ţi-o vei duce
Şi vei muri, strigînd la cer, pe cruce?...