Ştefan Octavian Iosif

Melancoliei

Ce timpuriu m-ai cucerit, iubită
Melancolie, credincioasă soră!
Era într-o duminecă-nflorită,
Şi satul tot, devale, strîns la horă..

M-am dus şi eu. La vesela serbare
Priveam aşa pierdut, şi-ntîia oară
În sufletu-mi simţii cum se strecoară
Fiorul tău de dulce întristare.

Înstrăinat de-atîta veselie,
Am căutat singurătatea-n cetini...
Atunci te-am cunoscut, melancolie,
Şi, vezi, de-atunci rămas-am buni prieteni...