Ştefan Octavian Iosif

Poveste

Se spune-n basme c-a trăit
Demult, demult pe lume-odată
Un biet copil orfan, robit
De-o vrăjitoare blestemată.

În lanţuri ea-l ţinea oricînd,
Şi el plîngea de disperare,
Dar lacrimile-i, picurănd,
Se prefăceau mărgăritare...

Iar vrăjitoarea le strîngea
Şi tot mai multe vrea să strîngă,
Încăt din ce mai mult plîngea,
El tot mai mult avea să plîngă...

Aşa, copii obijduiţi
Pe lumea noastră sînt poeţii,
Încătuşaţi şi chinuiţi
De vraja blestemată-a vieţii.

Ei plîng de drag, ei plîng de dor,
Şi cearcă în zadar uitare,
Sporind cu lacrimile lor
Comoara de mărgăritare!