Ştefan Octavian Iosif

Sărbătoare

Măreţ amurg de sărbătoare
Domneşte-n veselul oraş,
Un nour arde-n depărtare
Ca un tăciune uriaş.

Se-ntoarce lumea din poiană,
Călări, pe jos, boieri, norod:
Aleargă o căruţă-n goană
Din două salturi peste pod.

Şi rîd şi chiuiesc şi cîntă
Cei cari s-au grămădit în ea:
Vîrtej de pulbere s-avîntă
Cînd trec pe dinaintea mea!

Sunt bolnav, moartea mă îmbie,
Şi tot privesc la ei cu jind...
Şi tot tresalt de bucurie
Cînd văd pe oameni chefuind!