Ştefan Octavian Iosif

Singur

Ferestrele gem zguduite
De vînt — e un viscol afară!
Cum urlă, cum şuieră-n hornuri —
Ce singur mă simt astă-seară...

Sînt singur — şi-mi vine în minte
Un biet îngeraş mititel,
Biet înger cu-aripile frînte —
Şi nimeni nu ştie de el.

Îşi suflă în pumni, rătăcind
Pe străzile necunoscute —
Nu-i nimeni să-i poarte de grijă,
Să-l mîngîie, nici să-l sărute!...