Ştefan Octavian Iosif

Spre ideal

Când am pornit cu mult avânt pe-un drum
Pe care îl urmez, aţi râs de mine.
Dar eu urmez şi-acum acelaşi drum,
Cu ochii duşi în zările senine.

Îmi urmăresc şi-acuma drumul meu
Pe care pas de om nu-i pomenit,
Şi de prăpăstii m-am ferit mereu
Oricât de mult m-ar fi ademenit.

De fiare mă feresc în drumul meu,
Nu că m-aş teme doară eu de ele,
Dar ţinta-naltă a vieţii mele
Era spre culmi, spre culmi să urc mereu.

Şi dacă bat azi drumuri nebătute
Şi sângeră genunchii mei pe stânci,
E numai ca să pot scăpa mai iute
Din mucegaiul văilor adânci.