Ştefan Octavian Iosif

Terţine

Aş vrea să cînt, să-mbrac în mîndre rime
Norocul rar ce-n cîntec nu încape,
Că nu e vers pe lume să-l esprime.

Ci ca-ntr-un murmur nesfîrşit de ape
Ce se revarsă-n valuri de-armonie,
Din mii de glasuri ce-l vrăjesc de-aproape,

Sărmanul suflet cearcă, şi nu ştie
Ce ton să prindă, ce cuvînt s-aleagă,
Căci toate-l cheamă,-l strigă şi-l îmbie...

Iar eu stau mut, — şi-aş sta vecia-ntreagă
S-ascult uimit la glasurile-acele,
Privind în ochii tăi albaştri, dragă —

Vis întrupat al visurilor mele!