Traian Demetrescu

Doi beţivi

Mă îmbătaseră de privirea,
De gura unei dulci femei,
Şi, beat, mă întorceam acasă
Pe drumul strejuit de tei.

La o răspînte-mi iese-n cale.
Un om necunoscut, străin;
Era tot beat, — dar beat, săracul,
De suferinţe si de vin.

Ne-am dat în vorbă despre multe,
Ca nişte liniştiţi drumeţi;
Şi ne-am mărturisit în fine,
Din ce pricină sîntem beţi.

„Eşti beat” mi-a zis el filosofic,
„De fericire, de senin,
Curînd o să le-neci, ca mine,
Pe toate-n lacrime şi-n vin!”