Traian Demetrescu

Două dimineţi de aprile

După Wiliam Wordsvorth

Mergeam încet, şi răsăritul
Se-nflăcăra de-o pară vie;
Matei, privind, s-opri şi zise:
„În voia Domnului să fie!”

Era în satu-acela dascăl,
Cu păr frumos, dar cărunţit;
Şi, cum era zi de vacanţă,
Părea mai vesel, negreşit,

Pe lîngă grîne şi pîrîuri
Trecînd aşa, ne învoim;
În dimineaţa-aceea, veseli
O zi prin munţi, să pribegim...

Ei, ce e? îl întreb atuncea,
Cînd soarele a răsărit,
Ai suspinat fără de voie,
Şi-o vorbă tristă ai rostit!

Matei s-opri a doua oară,
Durerea lui nu mi-o ascunse;
Privind spre culmea unui munte
Aceste vorbe îmi respunse:

— Vezi norul cel aprins de raze
Şi uşuratec ca un fum?
Imi aminteşte-o dimineaţă,
De sînt treizeci de ani acum.

Şi tot de-asupra-acestor locuri,
În dimineaţa-acelei zi
De-Aprile, cerul era astfel:
Plin de culori trandafirii!...

Mergeam c-o linie în mînă,
Nepăsător de gînduri rele;
În cimitir m-abat de odată,
Lîngă mormîntul fiicei mele.

Era de nouă ani... Tot satul
Privea la ea ca la o floare,
Şi glasul ei părea că este
Un cîntec de privighetoare

Şi Ema mea în groapa rece
Dormea în noaptea ei de ghiaţă;
Dar o iubeam mai mult ca moartă,
De cît aşi fi iubit-o-n viaţă...