Traian Demetrescu

Visătorul

Am rătăcit pe multe drumuri
Şi-n lunga-mi rătăcire,
Visam să întîlnesc o umbră
Ce-i zice: „fericire”.

Dar n-am găsit-o nicăirea —
Deunăzi, obosit,
Într-o pădure fremătoasă,
O clipă m-am oprit.

Sub un copac, bătrîn ca mine,
O fată şi-un băiat
Se sărutau soptindu-şi şoapte
Cu glasul îngînat.

Şi cînd să plec, băiatul parcă
Se înclină spre ea,
Zicîndu-i blînd: „O, tu, iubito;
Eşti fericirea mea!”

Am tresărit... Şi-n clipa-aceia,
C-o repede privire,
M-am şi întors să văd cum este
Visata fericire?...

Era o fată cum sînt multe
Prin sate şi oraşe:
Cu ochii mari, cu sînuri albe,
Cu buze drăgălaşe...

...............................
...............................

Şi eu am rătăcit o viaţă,
Pribeag, ca vai de mine, —
Cînd drumurile pretutindeni
De „fericiri”, sînt pline!...