Vasile Alecsandri

Aşteptarea

Pe malul mărei de spume-albită
Ce-nalţă gemet îngrozitor,
Ca pe un înger te-astept, iubită,
Cuprins de jale, muncit de dor.

Fugind de lume, gândind la tine,
In lume singur trec pe pămînt,
Ş-a mele lacrimi, dorinţi, suspine,
Cu glasul mărei se perd în vânt.

Vecinic s-afundă a mea privire
În orizonul intunecit,
Dar nici o rază de fericire
In ochi-mi încă nu a lucit!

Vecinic în noapte tristă, adâncă,
Ascult a vremei pas necurmat,
Dar de plăcere nici un ceas încă
Pentru-al meu suflet nu a sunat!

Nimic în lume nu me încântă,
Nu varsă-n peptu-mi dulce fior.
Frunza şopteşte, pasărea cântă,
Inima-mi plânge la glasul lor.

Stau ca o piatră în nemişcare
Perdut pe gânduri adeseori.
Privesc la ceruri, privesc la mare...
Pe mare valuri! în ceruri nori!

Ah! vină dragă steluţă lină,
De străluceşte pe sânul meu;
Alungă noaptea cu-a ta lumină,
Stinge cu-n zâmbet amarul greu.

Destule zile de despărţire!
Destule lacrimi, destul amar!
Vină de pune cu-a ta iubire
Durerei crude vecinic hotar.

Te-aştept, iubito, în a ta cale,
Precum aşteaptă robul mâhnit
Să bată ora scăpării sale,
Să-şi simtă trupul din lanţ ieşit.

Te-aştept, iubito, precum aşteaptă
Pe-a dimineţii zâmbet voios
Sărmanul bolnav ce se deşteaptă
În sânul nopţii întunecos.

Ah! l-a mea jale, l-a mea chemare
Dac-al tău suflet e simţitor,
Vin' să-ţi dau numai o sărutare,
Ş-apoi din lume vesel să zbor!

Triest, sept. 1846