Vasile Alecsandri

Dorul de mare

Pe senin călătoreşte
Un nor tainic plutitor.
Al meu suflet ce jălesce
După el se-nalţă-n zbor!

Norul trece şi dispare
În afundul cerului.
Ah! de merge el spre mare,
Duce-m-aşi pe-aripa lui!

Duce-m-aş la cele maluri
Ce oglindă fruntea lor
In poeticele valuri
A frumosului Bosfor.

Şi de-acolo-n depărtare,
Pe un vânt primăvărel,
Să ating cu-o sărutare
Mările din Arhipel.

Duce-m-aş încă-nainte
Pe cel plai încântător,
Unde soarele-i ferbinte
Ca ferbintele amor.

La Veneţia mult iubită,
Rai ferice, neuitat,
Unde gondola cernită
Te adoarme legănat.

La Palerma-ncoronată
Sub cer dulce, fără nori,
Cu ghirlanda parfumată
De-a naramzei albe flori.

La Neapoli ce scaldă,
Răspândind învăpăieri,
Sânul ei în marea caldă
Ş-a ei suflet în plăceri.

Duce-m-aş fără-ncetare
Ca vulturul să pătrund
Peste-a ochilor hotare
Orizonul fară fund.

Să văd stingerea de soare
In adâncul ocean,
Ş-a lui coamă arzătore
Răsărind ca un vulcan.

Să văd stelele voioase
Înflorind cerul senin,
Şi cu raze argintoase
Desmierdând a mărei sân.

Să văd luna răsărită
In a nopţii aer cald
Ca o floare aurită
Intr-o cupă de smarald.

Şi s-aud blândele şoapte
Ce zbor tainic in eter,
Izvorîte-n miez de noapte
De pe valuri şi din cer.