Vasile Alecsandri

Gondola trece

Gondola trece şi-n urma-i lasă
Un vers de jale ce mă apasă:

„Cine-n gondolă pe-o noapte lină,
Atunci când luna, ieşind din valuri,
Revarsă tainic a sa lumină
Peste palaturi, pintre canaluri;

Cine-n gondolă culcat se duce,
Atunci când suflă vântul de noapte
Şi de la Lido pe-aripi aduce
Suspinuri blânde, duioase şoapte;

Cine-n grondolă plutind în pace
Pe-ale lagunei lucioase spume,
N-a simţit viaţa-i că se preface
Şi că re-nvie în altă lume?

Dar, o! durere! cea gondolină
Pe val de lacrimi astăzi pluteşte
Lacrimi vărsate de o regină
Care sub lanţuri se chinueşte!”

Glasul se stinge, gondola trece
Şi lasă-n peptu-mi un fior rece !

Gena, 1859