| Editura Global Info / Literatură |
Vasile Alecsandri
Soarele şi luna
Umbla, frate, mândrul soare,1
Umbla, frate, să se-nsoare
Nouă ai2
Pe nouă cai
Care noaptea pasc în rai.
Umbla cerul şi pământul
Ca săgeata şi ca vântul,
Dar toţi caii-şi obosea
Şi potrivă nu-şi găsea
Ca sora sa Ileana,
Ileana Cosânzeana,3
Ce-i frumoasă ca o floare
Într-o iarnă fără soare.
„Surioară Ileano,
Ileano Cosânzeano!
Haideţi să ne logodim,
C-amândoi ne potrivim
Şi la plete şi la feţe
Şi la dable frumuseţe.
Eu am plete strălucite,
Tu ai plete aurite,
Eu am faţa arzătoare,
Tu, faţa mângâietoare."
„Alei, frate luminate,
Trupuşor făr' de păcate,
Nu se află-adevărat
Fraţi să se fi cununat.
Cată-ţi tu de cerul tău
Şi eu de pământul meu,
C-aşa vrut-a Dumnezeu."
Soarele se-ntuneca,
Sus, la Domnul se urca,
Domnului se închina
Şi din gură cuvânta:
"Doamne sfinte,
Şi părinte!
Mie timpul mi-a sosit,
Timpul de căsătorit,
Şi potrivă n-am găsit
Ca soră-mea Ileana,
Ileana Cosânzeana".
Domnul sfânt îl asculta
Şi de mână mi-l lua
Şi prin iaduri mi-l purta,
Doar că l-ar înspăimânta,
Şi prin rai încă-l purta,
Doară că l-ar încânta,
Apoi Domnul-Dumnezeu
Cuvânta cu graiul său,
Iar când Domnul cuvânta,
Lumile se deştepta
Şi cu drag îl asculta.
Cerurile strălucea,
Norii din senin pierea:
„Soare, soare luminate,
Trupuşor făr' de păcate,
Raiul tu l-ai petrecut
Şi prin iad încă-ai trecut,
Ce mai zice gândul tău?"
„Zice că sufletul meu,
Aleg iadul chiar de viu
Numai singur să nu fiu,
Ci să fiu cu Ileana,
Ileana Cosânzeana!"
Soarele se cobora,
La sora lui se oprea,
Mândră nuntă pregătea,
Pe Ileana şi-o gatea
Cu peteală de mireasă,
Cunună de-mpărateasă,
Şi rochiţa neţesută,
Din pietre scumpe bătută.
Apoi mândri, el şi ea
La biserică mergea.
Dar când nunta se făcea,
Vai de el, amar de ea!
Candelele se stingea,
Clopotele se dogea,
Sfinţii faţa-şi ascundea,
Preoţi în genunchi cădea.
Iar mireasa, vai de ea!
Frig de moarte-o cuprindea
Căci o mână se-ntindea
Şi pe sus o ridica
Şi-n mare mi-o arunca!
Valurile bulbucea,
Iar ea-n valuri cum trecea
Mreană de-aur se făcea.
Soarele se-nălţa sus,
Se lăsa tot spre apus
Şi-n mare se cufunda
La soră-sa Ileana,
Ileana Cosânzeana.
Iară Dumnezeu cel sfânt,
Sfânt în cer şi pe pământ,
Mâna-n valuri că băga
Mreana-n mână-o apuca
Şi-n ceruri o arunca
Şi-n lună plină-o schimba,
Apoi Domnul-Dumnezeu
Cuvânta cu graiul său;
Iar când Domnul cuvânta,
Lumile se spăimânta,
Mările se tupila,
Munţii se cutremura,
Cerul se întuneca:
„Tu, Ileană Cosânzeană,
Sufleţel fără prihană,
Şi tu, soare luminate,
Trupuşor făr' de pacate!
Cu ochii să vă zăriţi,
Dar să fiţi tot despărţiţi.
Zi şi noapte plini de dor,
Arşi de foc nestingător,
Veşnic să vă alungaţi,
Cerul să cutreieraţi,
Lumile să luminaţi!"
Din volumul Poezii populare ale românilor Partea I: Legende-balade cântece bătrâneşti, adunate şi întocmite de Vasile Alecsandri.
Note
1. Printre rămăşiţele de mitologie antică ce mai există la români, legenda soarelui este una din cele mai poetice. Soarele e un zeu frumos cu părul de aur, care, ca Apolon, cutreieră cerul pe un car tras de cai. Asemenea românii cred, când tunetul vuieşte, că sfântul llie se primblă cu carul pe bolta de aramă a cerului.
2. Adică nouă ani, provincialism din Moldova.
3. Ileana Cosânzeana este închipuirea cea mai poetică a geniului românesc; ea personifică tinereţea, frumuseţea, nevinovăţia virgină, suflet îngeresc, într-un cuvânt perfecţia omenirii sub chipul de copilă gingaşă şi răpitoare.
Mulţime de poveşti există în care Ileana Cosânzeana joacă rolul cel mai ademenitor. În acele basme minunate prin originalitatea lor adeseori fantastică, Ileana Cosânzeana este reprezentată cu părul de aur şi cu farmec dulce la privire. Ea-i atât de strălucită că pe soare poţi căta, iar pe dânsa ba; păsările cântă în calea sa cântecele lor cele mai frumoase, florile se culcă în câmpie ca să-i facă covor, balaurii se îmblânzesc şi vin de se întind cu dragoste la picioarele ei, şi toţi fiii de împăraţi umblă să o ia de soţie.
Averile ei sunt nesfârşite, ea are trei îmbrăcăminte, una ca cerul cu luna şi cu stelele, una ca câmpul cu florile şi una ca marea cu spumele aurite de razele soarelui. Românii din Moldova zic că Ileana Cosânzeana personifică Moldova cu podoabele şi avuţiile pământului său, cu farmecul răpitor care flutură pe câmpiile sale.
A zice de o femeie că e frumoasă ca Ileana Cosânzeana este tot aşa ca şi când se zice că e ruptă din soare, adică e o fiinţă din ceruri.
Între cărţile vechi şi noi ce s-au tipărit pân-acum în ţările româneşti, cea mai populară este micul poem al lui Arghir şi al iubitei lui, Ileana Cosânzeana.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
