Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Vasile Alecsandri

    Suvenire din viaţa mea

    Familia mea este originară din Veneţia.

    Pe timpul când această republică era în strălucire, un străbun al meu, om cu inimă îndrăzneaţă şi cu spirit cavaleresc, veni în Moldova, se puse cu a lui spadă în serviciul ţării, se căsători cu o româncă şi deveni obârşia familiei Alecsandri.

    În una din călătoriile mele, am descoperit mai multe persoane cu acelaşi nume în Veneţia, în Padova şi în Ferara.

    Părintele meu, vornic Vasile Alecsandri, om de o mare înţelepciune, de o probitate rară şi înzestrat cu simţiri generoase, a ştiut a-şi crea singur o avere însemnată şi o poziţie înaltă în patria sa.

    Maica mea, suflet nobil şi îngeresc, Elena Cozoni, era asemene de origine italiană. Născută în târgul Ocnei, maică-mea avu şapte copii, dintre care cinci fete şi doi băieţi. Din toată familia mea, astăzi ne găsim rămaşi pe lume numai fratele meu Iancu şi eu!

    Sunt născut în Bacău, la anul 1821, luna iulie, în timpul revoluţiei greceşti ce a izbucnit mai întâi în Moldova sub comanda prinţului Ipsilanti.

    Ţara fiind pe atunci în prada eteriştilor greci şi a ienicerilor, părinţii mei fură nevoiţi a se adăposti în codri, cu copiii lor şi cu câţiva servitori credincioşi.

    Naşul meu a fost fratele maicii mele, Mihai Cozoni, om viteaz, vânător vestit în Munţii Ocnei, care, intrând în oastea lui Ipsilanti, ca sutaş, muri cu arma în mână la Drăguşeni, în Valahia (vezi balada Andrii Popa).

    Suvenirele mele din copilărie întrevăd ca prin vis privelişti câmpeneşti dominate de un păr sălbatic, o casuţă mică în Iaşi, în care locuise familia mea, şi figurile unor ţigani sclavi ce tremurau dinaintea mamei Gafiţa, o jupâneasă de casă, în care maica mea avea toată încrederea, şi dinaintea bărbatului ei Gheorghe Ciolacu, un grec de la Hio, ciunt de o mână, şi care era vătaf. Amândoi erau tipul cel mai adevărat de servitori credincioşi ce cu vremea fac parte din familie. Mama Gafiţa m-a crescut pe braţe-i şi moş Gheorghe m-a învăţat a vorbi greceşte. Mi-am făcut cele întâi studii la călugărul Gherman, amic al casei (el a dat lui Grigore Ghica vodă manuscriptul lui Şincai), şi mai târziu am intrat în pansionatul dlui Victor Cuénim, un soldat din armiile lui Napoleon, rătăcit şi rămas în Moldova. În timpul cât am petrecut la el, cea mai mare plăcere a mea, când sunau orele de recreare, o găseam în privirea dealurilor înverzite ale Socolei. Vederea orizontului îmi insufla dorinţe de zburare. Sosirea rândunelelor, trecerea cârdurilor de cocori pe albastrul cerului îmi produceau un neastâmpăr sufletesc ce intriga foarte mult pe bravul soldat al lui Napoleon.

    În vara anului 1834, dl Cuénim dusese şcolarii săi ca să petreacă vacanţele pe malul Prutului; satul în care ne găseam era despărţit de acest râu prin o mică pădure de copaci groşi şi rari. Îmi plăcea a mă rătăci la umbra lor, căci îmi închipuiam că eram, într-o insulă sălbatică, Robinson Cruzoe. Mă furişam pe după copaci când ajungeam pe malul apei şi priveam cu oarecare grijă cazacii ce treceau pe celălalt mal, călări pe caii lor mici şi înarmaţi cu lănci lungi. Umbrele lor se prelungeau pe faţa apei şi cântecele lor răsunau puternic în pădure.

    ...........................


    Mirceşti, mai 1865




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA