Editura Global Info / Literatură

Vasile Bob-Fabian

Moldova la anul 1821

S-au întors maşina lumei, s-au întors cu capu-n gios
Şi merg toate dimpotrivă anapoda şi pe dos,
Soarele d-acum răsare dimineaţa la apus
Şi apune despre sară cătră răsărit în sus.
Apele schimbîndu-şi cursul dau, se-ntoarcă înapoi
Ca să bată fără milă cu izvoarele război;
S-au smintit să vede firea lucrurilor ce la vale
Aflîndu-se din vecie, urma pravilelor sale.
Ş-au schimbat se vede încă şi limbele graiul lor;
Că totuna va să zică di mă sui sau mă pogor.
Toate pîn' acuma cîte se părea cu neputinţă
Ieşind astăzi la ivală, vor putea avè credinţă;
Vreme multă n-a să treacă, ş-a ara plugul pe mare
La uscat corăbierii nu s-or teme de-necare;
Ce-a să zic-atunci pescariul, cînd în ape curgătoare
Îi va prinde mreja vulturi şi dihanii zburătoare;
Ce-a să zică vînătorul, cînd în loc de turturele
Nevăzînd nici cîmp, nici codru, va puşca zodii şi stele?
Nătărăule ce umbli, pe a ceriului faţadă,
Zisu-mi-au ieri noapte luna, tîlnind-o la promenadă,
Suma veacurilor scrise pentru tine-n acest loc
S-au deşirat de pe crugul soarelui cel plin de foc.
Iar di eşti vre o comită rătăcită dintre stele
Şi umbli fără de noimă, ieşită din rînduiele,
Ce zăbavă peste vreme te ţine calea cerească,
De îngîni cu migăiele armonia îngerească?
Dacă eşti planită nouă, şi nu ţii tovărăşie
Colindînd pe lîngă soare în sistema ce să ştie,
La depărtarea căzută te întoarce pe o cale,
Şi nu ieşi nebuneşte pe hotarul sferei tale,
Cutezătoriu mai aproape, vei fi ars de multă pară
Vei să degeri dinpotrivă de te vei depărta iară.
Iată Aurora vine cu veşminte luminate
Alungînd spaimele nopţei, peste clima depărtate;
Iară steaua Afroditei vărsînd rouă şi răcoare
Deschide cu-a sale raze porţile sfîntului soare.
Vra nu-s-ce să mai zică şi d-abia numa-ncepură,
Cînd un nor venind cu ploaie îi spălă vorba din gură.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA