Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Filozofie și religie / Yi King - Cartea transformărilor

    Yi King: 29. Insondabilul1

    Apa curge urmându-și natura: imagine a INSONDABILULUI

    Pășește întru statornică virtute împlinindu-ți chemarea de a da Învățătură.

    Apa își atinge țelul curgând fără încetare. Urmându și cursul, ea umple toate adânciturile. Este bine să faci la fel; binele să ajungă o însușire solidă a caracterului, să nu rămână cumva rezultatul de moment al întâmplării. Aceasta este valabil și atunci când îi instruiești pe alții; totul depinde de spiritul de continuitate.

    Situația în care te afli

    INSONDABILUL repetat. Dacă ești sincer, dobândești succes în inima ta și reușești în încercarea ce-ți stă înainte.

    Repetarea primejdiei face pe om să se obișnuiască cu ea. Apa este un exemplu în astfel de împrejurări. Ea curge neîncetat și umple toate cotloanele pe unde trece, nu o înspăimântă nici un loc periculos, nici o cascadă și nimic nu o poate face să-și piardă natura sa esențială. Rămâne egală cu ea însăși în toate împrejurările. Astfel acționează și sinceritatea: în adâncul inimii pătrunzi sensul situației respective și din clipa în care devii lăuntric stăpân pe ea, rezultatul firesc este că acțiunile exterioare sunt încununate de succes. Ceea ce contează este profunzimea morală care săvârșește efectiv tot ceea ce trebuie înfăptuit, datorită căreia nu te vei lăsa înfrânt de primejdiile care stăruie asupra ta.

    Dar, pericolul poate fi și o foarte bună măsură de protecție. Cerul, de exemplu, este protejat de amețitoarea sa înălțime, iar pământul are munții și apele ce despart țările una de alta; asemănător, și suveranul folosește pericolul ca măsură de protecție pentru a se feri de orice atac din afară și de orice agitație dinăuntru.

    Transformările situației


    Șase la început înseamnă:

    Repetarea insondabilului. În abis fiind, cazi într-un hău. Nenoroc.

    Obișnuirea cu primejdia face ca omul să ajungă repede la situația în care aceasta face parte din el însuși. A te familiariza cu răul înseamnă pierderea drumului bun și nenorocirea este consecința firească acestei situații.


    Nouă la al doilea loc înseamnă:

    Abisul este primejdios. Străduiește-te să dobândești doar lucruri mici.

    Dintr-o situație primejdioasă nu trebuie să încerci să scapi cu orice preț ci, mai întâi, să fii cât se poate de mulțumit dacă nu vei fi înfrânt de primejdii. Observă cu calm împrejurările momentului și mulțumește-te cu lucruri mai mici, pentru că nu poți obține un mare succes. Izvorului care, la început, este un firicel, îi trebuie mult timp să-și croiască drum spre lărgime și libertate.


    Șase la al treilea loc înseamnă:

    Înainte și pe urmă, genune peste genune. Într-o astfel de primejdie fiind, înainte de toate, stai locului, altfel, în abis fiind, vei cădea într-un hău. Să nu acționezi așa!

    Orice pas, înainte sau înapoi, te pune în pericol. Nici nu poți visa la o scăpare. De aceea, nu te lăsa influențat spre acțiune, fiindcă te afunzi și mai tare. Oricât de neplăcut ar fi să rămâi într-o astfel de situație, trebuie mai întâi să stai pe loc până când va începe să se zărească o ieșire.


    Șase la al patrulea loc înseamnă:

    Un ulcior cu vin, cu un blid de orez alături, străchini de pământ întinse cu simplitate prin fereastră. Cu siguranță nimic de dojenit în toate acestea.

    La ceas de primejdie, formele ceremonioase dispar. Esențialul este o dispoziție lăuntrică plină de sinceritate. Este obiceiul ca, înainte de angajare, slujbașul să aducă daruri și să prezinte recomandări. Dar aici, totul este simplificat până la extrem. Cadourile sunt anemice; nimeni nu este prezent pentru a recomanda pe candidat. Acesta se înfățișează singur, dar nu are de ce să roșească dacă are în vedere scopul, ajutor mutual în caz de primejdie. Mai este sugerată și o altă idee: fereastra este locul prin care pătrunde lumina în casă. Dacă vrei să oferi cuiva aflat într-o situație dificilă, o clarificare din partea ta, trebuie să începi cu ceea ce este perfect limpede și să continui cu simplitate pornind de pe această bază.


    Nouă la al cincilea loc înseamnă:

    Abisul nu a fost umplut până la a se revărsa, ci doar până la margini. Fără învinuiri.

    Primejdia se trage din aceea că vrei să ajungi prea sus. Apa nu se adună în defileu, ci, pentru a putea ieși, urcă doar până la punctul cel mai înalt al crestei. În primejdii deci, trebuie să avansezi pe linia de minimă rezistență; de aceea în astfel de perioade nu pot fi duse la bun sfârșit acțiuni de mare amploare. Este destul dacă reușești să scapi.


    Șase sus înseamnă:

    Legat cu funii și cu lanțuri, închis între pereții colțuroși ai unei temnițe. Timp de trei ani nu-ți poți găsi un drum. Nenoroc.

    Un om care și-a pierdut libertatea în mijlocul unui pericol foarte mare și care, înlănțuit de păcatele sale, nu are nici o perspectivă de a scăpa din primejdioasa lui situație, seamănă cu un criminal în lanțuri, aflat în închisoare, în spatele zidurilor pline de vârfuri ascuțite.

    Note

    1. Este una dintre hexagramele duble, semnificând o scufundare bruscă. Are drept imagine apa venind de sus și străbătând pământul prin râuri și fluvii și fiind astfel izvorul vieții pe pământ. Aplicată oamenilor, reprezintă inima, sufletul conținând viața închisă în trup, lumina în mijlocul tenebrelor, rațiunea. Hexagrama fiind dublă, are sensul suplimentar de „repetare a primejdiei“. Se vrea deci o desemnare a situației obiective la care trebuie să te acomodezi și nu o dispoziție subiectivă care ar însemna temeritate sau perfidie. De aceea pericolul este reprezentat printr-o vale muntoasă îngustă, în care te afli precum apa într-un defileu, și din care scapi la fel ca și ea, dacă adopți conduita potrivită.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA


    Abonament la Secțiunea Filozofie și Religie

    Anumite pagini din această secțiune pot fi accesate numai de către abonații la Secțiunea Filozofie și Religie. Abonamentul vă permite să accesați toate resursele din secțiune.

    Preț: 135 lei / 3 luni

    Adaugă în coș

    Prețul afișat acoperă un abonament pe trei luni.