Artur Stavri

Şi noi ca dânsul

Din brazii deşi crescuţi pe stînci
Ca umbre negre, un isvor
Străbate greu păduri adînci
Întunecat de umbra lor.

De mult spre lacuri verzi îşi cată
Un drum pe unde să coboare
Ca să-şi pătrundă apa toată
De cer, de aer şi de soare.

Dar cîte valuri de isvor
Se risipesc...; şi el pe drum
Lovit de stînci la un pripor
S-a-mprăştiat ca nor de fum.

Si picăturile s-adună
În vădurele, jos, sub stîncă —
Şi uite-l iar pornit să-şi spună
Povestea lui mai dulce încă.

Se duc, de-a valma-n văi, cu dînsul
Răsfrînte-n faţa apei sure
Privelişti, stînci şi brazi şi plînsul
Nelămurit de la pădure.

Aşa-ncărcat din munţi aleargă
Mai viu, mai repede, mai mare -
Şi tot ajunge-n valea largă
La cer nemărginit, la soare...