Editura Global Info / Literatură

Cezar Bolliac

Vara

I

Frumoasă este vara!
E cerul cu lumină
Şi pomii cu verdeaţă;
Natura este plină;
Roşatică e seara,
Gălbuie dimineaţa.

Cîmpii prea colorate
Exal miros din flori,
Şi viersuri variate
În cerul fără nori,
Ca dintr-o harpă mare
S-aud în depărtare
Şi-n inimi dau fiori.

Îmi place astă dată,
April cînd înfloreşte
Şi pomii şi cîmpia,
Pădurea cea uscată
Să văz cum înverzeşte,
Cum naşte bucuria.

Să văz cum se destinde
Azurul cel ceresc;
Să văz cum se aprinde
Cu focul pămîntesc,
Cu munca şi cu sporul,
Speranţa şi amorul
În toţi cîţi vieţuiesc.

Îmi plac şi gîndăceii
Cu-aripe mititele,
Cu felurimi de feţe,
Îmi plac şi flutureii
De smalţ pe floricele,
Cînd zbor cu aripi creţe.

Îmi place rîndurica
La cuib s-o văz zidind,
Îmi place păsărică
S-o văz pe pui hrănind,
Îmi plac şi brotăceii –
Se-mbuc şi porumbeii
Iubind şi gungunind.

Îmi place-atunci grădina
Şi florile-ngrijite;
Să văz crescînd zambila;
Să văz roind stupina
Pe coaste însmăltite;
Să văz rîzînd copila;

Să văz şezînd la soare
Copilul mic şi blînd;
Să văz că nu mai moare
Un orfelin flămînd.
Să văz îndestularea,
Să văz îmbielşugarea
Pe cer şi pe pămînt.

Atunci cel ce iubeşte,
Sau a iubit vreodată,
S-absoarbe în tăcere,
De vise se răpeşte,
De vise ce-i arată
Trecuta lui plăcere

În unda care fuge,
În crîngul cel întins,
În mielul care suge,
În focul cel aprins,
În umbra ce se-mparte,
În dealul cel departe,
În danţul ce s-a prins.

Atunci, el parcă vede
Ieşind din crini, lalele,
O nimfă ce visează;
Atunci, pare c-ar crede
Că vede-n viorele
Cătări ce-l aţintează.

Zefirii cînd prin frunze
Adie-n brebenei,
El simte p-a lui buze
Trecînd suflarea ei.
O simte-ntr-o cîntare
De cuc, privighetoare,
O simte-n fluturei.

Se-nsoar-atuncea firea;
Sărbează universul
Ateii şi păgînii!
Fetiţe-nvăţ iubirea,
Poetul află viersul,
Întineresc bătrînii.

În om e fantazia,
Amoru-n trandafir;
În ochi e bucuria,
Plăcerea în zefir;
Plăcerea în gîndire,
Plăcerea în unire;
Natura e-n delir.

II

O! mult îmi place vara
Cu verzi păduri stufoase,
Cu pomii plini de roade,
Cu grînele, secara
În holde mari, frumoase,
Cu spicul care cade!

Cu noaptea înstelată,
Cu cerul cel senin,
Cu luna cea curată,
Cu aerul cel lin,
Cu pasări cîntătoare,
Cu fluturi peste floare,
Cu stupi cu fagul plin.

O! vara, călătorul,
Să umble-i este lesne
Şi-n munte şi-n cîmpie;
Căci rece e izvorul,
Căci rar se află-n bezne,
Căci tot e veselie;

Căci roua scînteiază
Cînd ziua s-a ivi;
Căci raza-l luminează,
Şi cînd o osteni,
O umbră se destinde,
În braţe-i îl coprinde,
În somn a-l odini!

Atunci, mulţimi de glasuri,
De pasări certătoare
Îl fur încet pe vise;
Atunci el simte păsuri
De nimfe jucătoare
Cu sînuri tot deschise.

O! Vara, orfelinul
Părinţii şi-a aflat!
O! Vara piere chinul;
Săracul e bogat;
Viaţa e frumoasă;
Natura e pompoasă;
Coliba e palat!

Bucureşti, 1843.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA