| Editura Global Info / Literatură |
Constantin Stamati
Imnul lăutei româneşti1
O, lăută a Moldovii! tu ai fost de tot uitată
În creanga Dumbrăvii Roşii2 ce românul hăuleşte,
Şi care umbrea cu faimă sânta apă a Sucevii,
Cruntată în multe rânduri d-a neamicilor sânge...
Vântul clătina odată mângâios a tale coarde;
Dar curpănul zaluziei, întinzând viţele sale,
S-au suit cu sumeţie, s-au încâlcit pintre ele...
O, lăută românească! cine poate să deştepte
După timpuri vechi trecute încântătoriul tău sunet!
Sau vei fi cu-ndelungare acolo în frunziş mută?
Ori când vei face tu iarăşi ca să zâmbească eroul
De plânsul şi îngrijirea logodnicei părăsite!!!
O, lăută a Moldovii! odată în ţara noastră
Tu ţineai hangul tristeţii la a domnilor ospeţe;
Când lăutarul-maestru amesteca al tău sunet
Cu al oaspeţilor cântec, tu consolai cu duinţă
Dragostea misterioasă a româncelor fecioare.
Tu celebrai cu putere biruinţele faimoase,
Tu frăgezeai ca un farmec pe românii cei mai aprigi,
Tu umpleai de bărbăţie pe cei fricoşi în răzbeluri;
Iar când tăcea lăutarul, toţi se cufundau în gânduri,
Căci ca tine cine altul, o, lăută mângâioasă,
Putea serba mai bine statornicia fecioarei
Ş-a eroului izbândă, când s-întorcea din oştire!
O, lăută a Moldovii! mai deşteaptă-te odată!
Oricât de neîncercată este mâna ce s-atinge
De-a tale-ncântate coarde, deşteaptă-te, o, lăută!
Macar că eu abie numai pot să scot oareşce sunete,
Făr' de gust, făr' d-armonie din ruginitele coarde,
Care nu este în stare să însufleţeze încă
A patrioţilor inimi, şi eroicele pilde
A strămoşilor cei demni să nu uităm niciodată...
Aş fi fericit eu însă dacă al tău antic sunet
Ar face-acum să răsară inima celui ce-ascultă...
O, lăută a Moldovii, ce să deştepţi ai putere
A românului simţire, agiută geniei mele!3
Note
1. Lăută (Luth) este un fel de scripcă cu două sau trei coarde, pe care cu mâna dreaptă se învârtea o roată, ce zbârnâia pe coarde, iar cu mâna stângă lăutarul călca cu degetele tonurile cântecului său, şi de aceea din vechi se numea la români muzicanţii lăutari, iar mai pe urmă, ieşind din modă, lăuta, s-au primit în loc scripca sau vioara şi s-au numit muzicanţii scripcari.
2. Dumbrava Roşie, în Bucovina, unde este pădurea Coţmanu, s-au numit aşa după o cruntă bătălie ce au avut Ştefan cel Mare cu craiul leşesc Ioan Albreht la 1497 [când] au nimicit toată oastea lui şi apoi au înjugat la pluguri 20.000 prizonieri leşi, cu care au arat câmpul şi au semănat ghindă, unde şi astăzi dumbrava de stejar ce au crescut din sângeroasa sămânţă se numeşte Pădurea Roşie; iată dară monumentul firesc şi nepieritor al lui Ştefan.
3. Este de luat aminte ce minuni nu au făcut muzica de când este lumea, căci Orfeu (zic grecii) au îmblânzit cu lira sa pe cumplitul Pluton de i-au eliberat din iad pe iubita sa Euridica.
David au potolit cu organele mânia lui Saul.
Timotei au ştiut cu arfa să însufleţeze în marele Alexandru curajul şi îndurarea. Irodia au ştiut cu cântecul să nimiceze respectul ce avea Irod către sântul Ioan Botezătorul şi să-i dăruiască capul sântului.
Sultanul Amurat al IV, ce şi-au ucis fraţii, atâta s-au pătruns de un cântăreţ osândit la moarte, că au plâns şi i-au dăruit viaţa. Mulţi oameni muşcaţi de gradini veninoase, precum de muşcătura tarantelei, spun că s-au lecuit cu muzica.
Imnurile îndurau dumnezeirea.
Cântecul adoarme pe cel bolnav şi pe prunci in leagănul sau. Hăulitul totdeauna au frăgezit pe hoţul român.
Apoi ce n-ar izbuti în România muzica dacă ar fi cultivată... căci poezia fără muzică este ca un corp fără de suflet, ca bujorul fără de miros, ca frumoasa fecioară fără de sentiment, ca un tânăr nobil fără de educaţie.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
