Editura Global Info / Literatură

Dimitrie Bolintineanu

Fatmé

Ca o copilă blondă, frumoasa dimineaţă
În undele-azurate se scaldă cu dulceaţă.
Într-un sarai ce-şi perde piciorul în Bosfor,
Fatma abia născuse un prunc desfătător.
Pe patu-i de mătase din somnu-i să trezeşte;
Ştiind că este mumă, ea fericit zâmbeşte
Şi zice să-i arate copilul ei iubit
Ce-n leagăn, sub văl mândru, e încă adormit.
În vise ea îşi face copilului său dulce
Un leagăn splendid d-aur c-un diamant ce luce
Ca soarele; vesminte curate ca un crin
Şi graţios cusute cu petre de rubin;
O sută halaice, tot fete de muşiri,
Să-l legene prin cânturi de tinere iubiri,
Şi ea, sărmana mumă! să şează lângă el,
Să vază şi să soarbă surâsu-i tinerel;
Să nu-i dea timp a plânge, nici să se înspăimânte,
Să cate o femeie ce ştie să descânte
Dăochiul, ca să şează în casă lângă el,
Şi când s-o face pruncul ceva mai măricel,
Să-i facă-o cărucioară cu roate aurite,
Să-l tragă porumbiţe cu pene poleite
Pe care să le mâie o fată de vizir
Cu buzele de roze, cu coamele de fir.
O palidă hanâmă încet îl dezvăleşte.
Sultana cu ardoare pe pruncul ei priveşte
Şi braţele-i întinde ferice, surâzând...
Dar, vai! copilul doarme de somnul de mormânt
Când muma adormise, o palidă bătrână
Se strecură în casă, ţiind un ştreang în mână.
Ea sugrumă copilul şi, asfel, sugrumat
Cu ştreangul de mătase, îl lasă înnodat.
— "E mort!" strigă sultana. Durerea sa de mumă,
Frumoasa-i jună viaţă dodată o consumă.
— "Sultană! ai putere de-nfrână al tău dor!
A curţii voastre lege făcu acest omor:
Copiii din viţa voastră, din parte bărbătească,
Având drept la domnie, n-au dreptul să trăiască."

Aşa vorbeşte manca. Iar muma, suspinând,
Pe pruncul mort răsfaţă, dulci lacrime vărsând.
Răsfăţurile sale sunt dulci şi graţioase.
Acei ce le aude vărs lacrimi călduroase.
Ea cheamă pe sultanul; el vine, şi Fatma
Salută p-al său frate şi îi vorbeşte-aşa:
— "O, doamne strălucite şi fratele meu mare,
Vezi fiul meu în leagăn? E mort prin sugrumare.
O mână protegeată de datine, gazi!
A stins această floare născută de o zi.
Această crudă moarte ucide-a mea viaţă.
Eu mor! Pe anii-mi tineri se-ntinde trista ceaţă
Şi nici un soare dulce n-o poate risipi!
Vream să te văz, o, doamne, nainte d-a muri.
Nu ca să-ţi fac mustrare că ai lăsat să fie
O lege-atât de crudă sub blânda ta domnie;
Dar ca să vărs în sânu-ţi amarele-mi dureri
Ce-mi stinseră o viaţă frumoasă de plăceri,
Şi să te rog cu lacrimi, murind în mare trudă,
Ca moartea mea să schimbe o lege-aşa de crudă!...
— "Îţi jur! strigă sultanul, nimic eu n-am ştiut!
Această crudă lege de astăzi a căzut,
Ca, cel puţin în urmă-ţi, o, soră, al tău nume,
Prin moartea ta amară să vieţuie în lume!"
El zice; dar sultana, luându-i mâna blând
Şi sărutând-o dulce, adoarme suspinând.
Sultanul ţine vorba şi datina trufaşă
Se stinse prin martirul Fatmeii drăgălaşe.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA