Editura Global Info / Literatură

Dimitrie Bolintineanu

Fericirea

În fundul unei râpe, mugind adânc, albeşte
Un râu ce umbra serii ascunde de acum.
Pe munte luna blondă se-nalţă şi priveşte
Din norul ei cum focul s-acopere sub fum.

Şi stelele, flori d-aur, în spaţiu drag se scaldă.
Azurul le aspiră cu sete de amor.
Răcoarea se revarsă; şi-n inima mea caldă
S-aprinde deodată un simţimânt de dor.

O, inimă, te-mbată de vise, de plăcere,
Ce-ţi dă natura ţie în sânu-i fericit!
Întoarce lumii cupa unde-ai băut durere
Crezând că bei delicii din visul aurit!

Vai! Fericirea n-are în lume rădăcină!
În darn doreşte omul aice pe pământ,
Uitând că timpul schimbă pe oameni în ţărână
Şi tot se risipeşte pe al durerii vânt!

O, farmec drag al vieţii! O, magică natură!
Tu îmi îmbeţi simţirea şi gândul meu măreşti!
Dar poţi lungi tu viaţa ce către moarte cură?
Poţi spune ce-i ursita fiinţei omeneşti?

A regreta trecutul, a cere viitorul,
Şi a vedea în viaţă dorinţele pierind,
Şi a lăsa prezentul să-şi ia în lacrimi zborul,
A aspira la fală, şi-a se-amărî dorind,

A geme-n sărăcie precum şi în avere,
Pe piatra ţărânoasă, pe patul aurit,
A geme-n întuneric, a geme la putere,
Acesta este-al lumii destin neîmblânzit.

Şi ce îmi pasă mie de visul ce ne-mbată,
De imortalitatea ce-atât ne-a legănat?
Voi face bine-n viaţă să merit o răsplată?
În sufletul meu arde un foc mult mai curat!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA