Editura Global Info / Literatură

Dimitrie Bolintineanu

Mihai la pădurarul

Mihai pierduse lupta.¹ El umbla rătăcit,
Şi omul, şi natura acum l-au părăsit;
E noapte, vijelie... veştmintele-i sunt ude.
— "Bine-ai venit, streine!... o voce se aude,
O voce virginală... urmează-mi... ai scăpat!"
Şi-o mână se întinde eroului mirat.

...................................................

Intr-o colibă mică la zece paşi îl duce.
El intră; la lumină zăreşte-o fată dulce.
Copila îi surâde ca cele dintâi flori
Ce-anunţă primăvara la triştii călători.
Parintele ei vine şi amândoi veghează
Să aibă mulţumire acel ce ospătează.

— "Tu eşti Mihai Viteazul!... eu ungur, tu român.
Dar nu ai nici o teamă! îi zice-acest bătrân,
Căci ospitalitatea în ceruri e născută,
Când ura între oameni era necunoscută.
Ea îşi deschide sânul la toţi câţi o doresc:
Altmintirea, ar pierde caracteru-i ceresc.

Sub simplele veştminte s-ascunde câteodată
O inima de ură şi de trădări curată
Precum, sub mantă d-aur a omului bogat,
S-ascunde câte-un suflet de pătimi degradat.
Aşadar, nu te teme! nu te-ndoi de mine!
Ca sufletu-ţi şi lutu-ţi în pace să s-aline!

Iar tânăra copilă cu buze de rubin
Eroului la masă turnă în cupă vin;
Un plâns de tinereţe pe faţa lui străluce
Şi crede înca-o dată că viaţa este dulce.

Note

TE-AR MAI PUTEA INTERESA