Dumitru Iacobescu

Amintiri, în amurg

Apusul cască roze mari de sînge;
Prin parc ţîşnesc izvoare de parfum...
Ascult cum plîng fîntînele şi cum
Pe nervii mei arcuşul serii plînge.

E-o muzică pierzîndu-se-n trecut,
Un vis fugind pe-o strună de vioară,
Trezind ecoul stins odinioară
Si-amantele ce dorm în gropi de lut.

Ce triste sunt!... cu ochii mari şi reci,
Se-adună gînditoare pe poteci,
În mîini purtîndu-şi inimile goale.

Apoi, cu gesturi mute şi domoale,
Plutesc sfios spre mine, rînd pe rînd,
Şi îmi sărută sufletul, plîngînd.