Editura Global Info / Literatură

Duiliu Zamfirescu

Ofelia

Pe cap cu veştedă cunună,
Cu ochii mari sub gene plînse,
Cu braţele de sine strînse,
Priveşte, mută, către lună,
Salcîmii, prinşi ca de fiori,
Au nins pe apa de pe prund,
Încununînd cu albe flori
Icoana stelelor din fund.

Dar iat-o, a ajuns la rîu;
În juru-i rochia şi-o strînge,
Dintr-un salcîm un ramur frînge
Şi floarea şi-o anină-n brîu.
Apoi, pe apa curgătoare,
Cu faţa către cer senin
Şi-ntinde braţele şi moare:
Suflet, în lumea lui, străin.

Pe sub frunzişul înverzit,
Sub bolţi feerice de stele,
În cîntece de păsărele,
Convoiul trece liniştit.
În lungul vremii, călător,
El se tot duce şi se duce,
Căci moartă-i moarta din amor:
Nici ţintirim, nici semn de cruce.

Atena, 92

TE-AR MAI PUTEA INTERESA