Dumitru Iacobescu

Dimineaţă

Din răsărit lumina se destramă
Pe cerul de-un albastru-nduioşat;
M-am deşteptat, — la ce m-am deşteptat
Cînd nici un glas al vieţii nu mă cheamă?

Prin simfonia muncii ce începe
Voi rătăci şi astăzi inutil
Si voi purta , prin vraja lui april,
Tristeţile-mi pustii ca nişte stepe.

Prin năvile ce-n valuri de aromă
Transportă bogăţii din port în port,
Oh! sufletu-mi steril ca un avort
Iar va tîrî corabia-i fantomă.

Spre nici un orizont, spre nici un astru,
Ca ieri, şi azi şi mîine va porni,
Mai negru, mai tăcut din zi în zi,
În aşteptarea largului dezastru.