Dumitru Iacobescu

Elegia unui tânăr modern

Fumez ca şi un coş, citesc romane,
Mă plimb pe uliţi leneş şi blazat,
Spun doamnelor cuvinte dulci şi vane
Şi toată ziua casc neîncetat.

Dar cîteodată, seara, cînd se stinge
Lumina-nduioşată spre apus,
Un tainic neastîmpăr mă învinge
Cu ultimele raze ce s-au dus.

O nesfîrşită sete spre departe
Îmi tulbură blazarea mea de azi,
Chiar prin aleea veacurilor moarte
Mă cheamă iar strămoşii mei nomazi.

Veniţi, fantome triste-n umbra serii,
Turnaţi în viaţa mea fără parfum
Sublima voluptate a durerii
Şi sfîntul greu al veşnicului drum.

O, ca un nou Ahasverus, m-aş duce
Să port prin lume tragicul amar,
De-ar fi mai grea durerea iqa o cruce
Şi drumul mai pietros ca un calvar.