Editura Global Info / Literatură

Enache Gane

Visul lui Cupidon

Minerva (în o fecioară, fiind metamorfosită
Cu nişte veşminte albe, peste tot împodobită),
Despre Capitol vinea, ţiind în dreapta ei mână
De nişte spini înverziţi, înpletită o cunună,
Şi după ce au agiuns, cu un aer mult măreţ
Lângă dânsul cel smerit odată cel mai semeţ,
L-au rădicat de o mână, în picioare drept în sus
Ca unui erou spre cinste, în cap cununa i-au pus,
Asemănând împletirea, atâtor nenorociri.
Ce au făcut prin a sale, cătră răle iscusiri.
Şi luând pe el de mână, cu o multă sâlnicire
Prin prăpăstii, munţi şi dealuri, l-au purtat spre osândire.
Apoi l-au dus prin oraşă, oarecând mai înflorite
Care de săltătici tigri le-au văzut el lăcuite
Şi strălucirea zidirei în năruiri prefăcută
(Tristul sfârşit care vine, după desfătare multă).
De acolo nu departe, la o hrubă agiungând
Şi cu mânie fecioara-ş, prin întuneric mergând,
Au voit să-l părăsească precum el i-au fost lăsat
În întuneric palatul ca să rămâie uitat).
Dar rugându-se fecioarei, cu o aşa tânguire
Care porneşte pe pietre cătră o milostivire,
L-au tras iarăşi după dânsa şi ieşind din întuneric
La un pustiu, unde om n-au fost nici întru un veac
Întru ale ei ascunsuri un lup au întâmpinat
(Pe cea mai lacomă fiară, care firea au lăsat).
Atuncea să dea fecioara pe acest lacom voind
Acei râpitoare fiare cu dreptate potrivind,
Cade iarăşi la picioare Cupidon cu umilinţă
Cum că se va pocăi, au dat iară făgăduinţă,
Şi l-au iertat şi atuncea după nespusă răbdare
Pe care poartă Minerva, cea de oameni iubitoare
Când tot prin pustiu mergea, a trece s-au întâmplat
Pe lâng-un balaur mare, lângă o stâncă culcat.
Cupidon pierde nădejdea, cum că îl va apara
Şi de cumplitul balaur, căci cugetul îl mustra.
Fecioara simţind lui zice : nu avea tu îngrijire
Că de fiară înţeleaptă va veni ţie peire.
Tu-ţi urmează ca să cerci, acea a lui Fosfor cădere
Dup-a acelor din Olimp, pentru tine hotărîre.

La o câmpie ieşind, mergea cătră o cetate
Între care au aflat pe un leu adormit foarte,
Pe carele deşteptând fecioara cea înţeleaptă
Supt aspra lui privighere pe Cupidon dă îndată
Leul pe om ca să scape în vremea cea viitoare
De a unui nestatornic fericiri otrăvitoare
Veacuri de nenorocire a să paşte au silit
Şi ocheanuri de sânge ca să curgă au făcut. Sfârşind visul;
Apolon, carele umblă singur la pusietăţi
În obicinuitul ceas, trecând prin acele părţi,
Cu razile călduroase pe Cupidon pătrunzând,
L-au silit să se trezească cu inima tremurând,
Şi deşteptându-se bine, mai mult se înfiorează
Pătruns de nenorocirea ce în staturi se lucrează,
Încât a sa suspinare pe frunzile înverzite
Au silit a să preface în coloruri vestezite.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA