Editura Global Info / Literatură

Friedrich Schiller

Mănuşa

În faţa grădinii sale cu lei,
Când gata-i să-nceapă lupta de fiare,
Stă regele Francisc pe tron.
În preajmă-i stâlpii coroanei,
Şi de jur împrejur, pe înaltul balcon,
Cunună de mândre femei.

Şi la un semn s-a deschis colivia,
Şi grav, în arenă, un leu
Îşi poartă mândria
Şi caută mut, de jur împrejur,
Căscând fioros.
Îşi scutură coama-ncurcată
Şi se încovoaie o dată,
Apoi se culcă jos.

Şi regele dă un semn iară,
Şi prin poarta cealaltă
Un tigru sălbatic saltă.

Cum vede pe leu, răcneşte
Şi în cerc, fricos, îl înconjoară
Cu limba-ncordată-n afară,
Cu coada vâlvoi
Şi sforăie turbat, furios
Şi mârăie dârz, apoi
Se culcă alăturea, jos.

Şi craiul mai dă un semnal,
Şi pe două guri colivia
Stupeşte doi leoparzi deodată.
Ei cad furtunatici, cu lăcomia
De luptă-ndrăzneaţă,
Pe tigru năval,
Acesta turbat îi înhaţă
Cu laba-ncruntată,
Dar leul în sus
Se-nalţă urlând, şi toţi s-au supus. —

Şi tac îmbufnate,
În cerc întinse,
De setea sângelui aprinse
Felinele înfricoşate.

Atunci, din balcon
Cade-o mănuşă din mâini delicate
Între tigru şi leu, la mijloc.

Iar Cunigunda-n bătaie de joc
Se-ntoarce spre cavalerul Delorges:
"De-ţi este amorul aşa de aprins
Şi vrei să mi-o dovedeşti dinadins,
Ei, adă-mi atunci mănuşa de jos!"

Şi cavalerul porneşte în pripă,
Coboară-n arena îngrozitoare
Cu pas apăsat, îndrăzneţ,
Şi dintre fiare
Smuceşte mănuşa c-un gest de dispreţ.

Şi cu uimire, cu groază,
Cavaleri şi nobile dame
Se grămădesc să-l vază.
Şi el, liniştit, aduce mănuşa-napoi.
Curtenii prind să-l aclame.
Iar Cunigunda jubilează,
Norocu-i râde în ochii vioi:
Ce gingaş zâmbeşte, primind pe viteaz!...
El, mândru, i-aruncă mănuşa-n obraz:
"Răsplata, doamnă, n-o mai vroi!"
Şi pleacă, fără să cate-napoi.

Traducere de ŞTEFAN OCTAVIAN IOSIF

TE-AR MAI PUTEA INTERESA