Editura Global Info / Literatură

George Cosbuc

Fata mamii

Cânta cu glas de-abia învoit
O doină ce-au adus-o-n sat
Flăcăi de peste Olt.
Spunea cum geme-n vânt pădurea;
Spunea de-un trandafir brumat,
În doina ei; de-un ulm rotat
Şi de-o iubire cu păcat
Sosită de pe-aiurea.

Cosea pe prag. Dar nu ştiu cum,
Azi prea se tot uitau la ea
Creştinii de pe drum.
În prag era şi prea lumină.
A-ntrat în casă. N-ajungea
Lumina-n geam, şi nu vedea;
S-a dus sub nuc. Dar îi părea
Pustiu azi prin grădină.

Şi iar pe prag. Mai pe-nnoptat
A mers s-aţâţe-n vatră foc,
Să facă de mâncat.
Sosise tată-său din luncă
Şi mamă-sa din iarmaroc.
Ca un copil gonit din joc,
Ea tot umbla din loc în loc
Şi-a greu, ca de poruncă.

-"Ţi-e, fată, rău, de nu cinezi?"
-"Mi-e rău! şi-apoi ieşi curând,
Mi-e rău... aşa cum vezi!"
Iar tată-său, ca şi-altă dată,
N-a dat acestor vorbe rând.
Dar biata mamă-nţelegând,
A stat ce-a stat, şi-i dete-n gând
Să iasă după fată.

Bărbatul, singur în bordei,
S-a pomenit aşa, ca-mpins,
Cu gândul la femei.
Şi se ciudea, ce-i asta iară?
Şi dup-o vreme l-a cuprins
Neastâmpărul, cu dinadins;
Nebune sunt? Ori ce le-a prins
De stau aşa pe-afară?

Izbindu-şi pânea-nviforat,
Bătu cu ciudă din picior
Şi repede-a plecat.
S-a poticnit de-un lemn în tindă
Şă-şi mai făcu mâniei zor.
Dar unde-or fi? De joc li-e dor?
Pe unde-or fi, de, maica lor,
Ce hora au să-ntindă!

Dar când ajunge la prilaz,
A stat năuc, şi-un sloi părea
Că-i trece peste-obraz.
Vedea-n năprasnica-i mirare
Cum una pe-alta se ţinea
În braţe strâns şi nu-i venea
Răsufletul, că le-auzea
Plângând ca la-ngropare!

1896

TE-AR MAI PUTEA INTERESA