Editura Global Info / Literatură

George Coşbuc

Ştefăniţă-Vodă

Cu grabnicele sărituri
   A sprintenei lăcuste
Apare-un cal, la cotituri.
Nechezul înspumatei guri
Speria tăcerea din păduri
   Şi pacea văii-nguste.

În gura văii, lângă pod
   Boierii stau cu frică;
Ei par o gloată de norod,
Pe cai pitici şi plini de glod —
În scări temutul voievod
   Cu hohot se ridică.

Strângea de frâu şi tremura:
   Iar calul, ud de cale,
Pământu-n loc îl frământa
Şi spuma alb-o mărita
Cu sânge roş ce picura
   Din strânsele zăbale.

— "Când vrei să-i afli, nu-i aduni!
   Boieri, nu vi-e ruşine?
Vă văd aşa de-atâtea luni,
N-aveţi acasă cai mai buni?
Ori cum? Boieri, sunteţi nebuni?
   Vă bateţi joc de mine?"

— "E grea ocara ce ne-o faci"
   Spătarul îi răspunde.
— "Dar ţara-i suptă de haraci,
De greci nebuni şi de cazaci;
Săracă ţara, noi săraci,
   Şi cai voinici, de unde?"

— "N-ai bani de-un cal? Ia calul meu!"
   Boierii-n tremurare
Dau slujbe-n gând lui Dumnezeu,
Spătarul suflă des şi greu,
Se pipăie la cap mereu
   Să vadă de-l mai are.

— "Măria ta, vorbim şi noi."
   — "Ei, las-o încurcată!
Vă văd aşa de rupţi şi goi
De latră câinii după voi!
Sânteţi boieri, ori marţafoi?
   Spătare, hai odată!"

Şi vodă sare jos din şea,
   De frâu, fugaru-şi ţine.
Spătaru-ngălbenit privea,
Vedea ce e, şi nu vedea,
Spătarul asta n-o credea —
   Spătaru-n urmă vine.

— "Aşa, jupâne, eşti cinstit,
   Şi-al tău să fie darul.
Dar frâul nu! Mi l-am oprit —
Şi vodă frâul l-a smuncit
Şi-apoi cu frâul a lovit
   Ponciş în ochi fugarul.

Cu ochii-nchişi şi fulgerat
   De spaima loviturii,
Se nalţă roibu-nviforat,
S-azvârle-n lături şi, turbat,
Ia câmpu-n goană, îndreptat
   Spre râpele pădurii.

Se duce-orbiş, fără stăpân,
   Cu vuiet ca furtuna.
Boierii-ncremeniţi rămân —
Iar coama calului păgân
Cu barba bietului bătrân
   S-amestecă, sunt una.

— "Boieri! Mai ziceţi-mi apoi,
   Că vodă nu v-ajută!
Sunteţi săraci, flămânzi şi goi;
Dar fiecărui dintre voi
Eu am să-i dau un cal de soi,
   Că-n grajd mai am o sută!"

TE-AR MAI PUTEA INTERESA