Editura Global Info / Literatură

George Coşbuc

Supţirica din vecini

Ea mergea căpşuni s-adune,
  Fragi s-adune —
Eu şedeam pe prag la noi.
Ea, ca şarpele prin foi,
Vine-ncet, pe ochi îmi pune
Mânile ei mici şi moi,
În ureche-o vorbă-mi spune,
Râde lung şi fuge-apoi.

Pieptul plin cu mâna-l ţine,
  Strâns îl ţine,
Că-i piept tânăr şi mereu
Ar sălta, şi-n salt e greu.
Stă pe loc şi-i pare bine,
Bate-n palme: — "Te ştiu eu:
Nu mai viu! De viu la tine,
Mă săruţi şi nu mai vreu!"

Eu o chem şi-i spui de toate,
  Multe toate,
Multe bune şi-n zadar,
— "Nu-mi faci capul călindar!
Nu te cred şi nu să poate!"
Eu mă-ntorc: — "Ei du-te dar!"
Capul mi-l proptesc pe coate,
Stau pe prag, pe gânduri iar.

Stând aşa, un braţ ridică,
  Blând ridică,
Părul meu, pe frunte dat.
Când mă-nalţ rămân mirat.
— "Te-ai întors?" Şi, supţirică,
Ea pe piept mi s-a lăsat
Şi zâmbea c-un fel de frică:
— "Răule, te-ai supărat?"

TE-AR MAI PUTEA INTERESA